Tratamentul Cicatricilor

Cicatricile de pe piele pot îmbrăca aspecte diverse: de la cicatrici atrofice, dehiscente la cicatrici mărite de volum, îndurate, pînă la cicatrici cheloide retractile şi dureroase.

Indiferent de mărimea sau forma lor, toate aceste cicatrici constituie stigmate cutanate greu de tolerat din punct de vedere estetic. 

 

Ce pacienti pot beneficia?

In caz ca aveti o cicatrice inestetica care va deranjeaza, puteti sa apelati la operatia de corectie a cicatricelor. Scoaterea cicatricei inestetice se poate face atat in faza incipienta a cicatrizarii, cat si dupa ce cicatricea s-a maturizat.

În clinica noastră tratăm cicatricile prin metode diverse, de la injectare cu medicaţie specifice care determină atrofierea lor, pînă la excizie chirurgicală cu reaşezarea corectă a straturilor pielii şi terapie laser sau terapia cu microace.

 

Interventia chirurgicala

In functie de tipul de cicatrice pe care il aveti se pot folosi mai multe tehnici: reexcizia si sutura directa, excizii seriate, utilizarea diverselor lambouri incrucisate in cazul cicatricelor retractile, utilizarea expanderelor pentru a obtine exces tegumentar, etc.

 

Reexcizia si sutura directa se aplica acelor cicatrice care nu intrunesc criteriile estetice pe care ni le dorim si pentru care doctorul va poate garanta un rezultat estetic mai bun. Nu toate cicatricele pot beneficia real de o astfel de corectie. Trebuie mentionat ca aspectul unei cicatrice depinde intr-o buna masura de acuratetea inciziilor, de felul suturii, de tipul de fire utilizate si de manualitatea doctorului, dar depinde foarte mult si de felul in care fiecare dintre noi “cicatrizeaza”.

De asemenea, aspectul unei cicatrice depinde si de traiectul inciziilor. Acestea trebuie sa respecte liniile de forte care sunt fiziologice la diverse niveluri ale tegumentului. Orice cicatrice dispusa perpendicular pe aceste linii de forta se va vindeca prost si se va lati in timp.

 

Excizia seriata reprezinta metoda prin care dintr-o cicatrice mare care acopera o suprafata intinsa de piele se excizeaza treptat la interval de cateva luni cate o portiune, astfel inca aceasta se micsoreaza mereu. Nu exista nici o metoda de indepartare totala a cicatricelor, chiar si in cazul acestor excizii seriate nu se poate exciza complet cicatricea. Putem obtine insa un aspect mult mai estetic.

In cazul cicatricelor, retractile care apar mai ales dupa arsurile grave, este nevoie de utilizarea unor artificii chirurgicale in ceea ce priveste inciziile si excizia acestora, si anume incizarea cu crearea unor lambouri incrucisate, astfel incat sa putem obtine o relaxare la nivelul acestor bride retractile. Este apanajul chirurgiei plastice reconstructive si aduce beneficii majore, mai ales functionale, dar si estetice.

 

Utilizarea metodei prin expandare tisulara, inseamna folosirea unor implanturi siliconice (expandare) care se introduc sub pielea sanatoasa din imediata vecinatate a zonei cicatriceale si se lasa pe loc 8-12 saptamani. La 7-10 zile necesita umplerea implantului cu ser fiziologic treptat. Se aleg cele mai bune zone de introducere a expanderelor, astfel incat sa fie minimalizate toate liniile cicatriceale mai vechi sau mai noi. Este nevoie uneori de insertia mai multor expandere mai mici, astfel incat linia cicatriceala sa poata fi “impinsa” catre o arie mai putin vizibila.

 

Recuperare postoperatorie

Firele de sutura se extrag dupa 10-14 zile. In aceasta perioada evitam traumatismele locale, expunerea la temperaturi neadecvate si baia local. Cicatricea se va vindeca la 8-12 saptamani. Vom aplica crema cicatrizanta pe zonele cicatriciale.

 

Care sunt riscurile?

Cele mai frecvente sunt aparitia hematoamelor, infectiei si dehiscenta plagii. O astfel de complicatie poate necesita o reinterventie minora.

 

Concluzii

Daca doriti sa scapati de griji, va asteptam pentru cele mai bune indicaţii de tratament adaptate tipului de cicatrice, localizării acesteia şi tipului de vindecare estetic. Pentru a va veni in ajutor, tot ce aveti nevoie e sa apelati cu incredere!

  • Instagram

 -

©2020 by estetica-med